Penitenciarul de la Ocnele Mari, dispãrut odatã cu surparea salinei, a reprezentat pânã în anul 1948 unul dintre centrele în care, alãturi de detinuti de drept comun, au fost încarcerati si membri ai Partidului Comunist din România, printre care si Gheorghe Gheorghiu- Dej. Dupã instaurarea regimului comunist, penitenticiarul a devenit unul dintre cele mai importante lagãre de concentrare a luptãtorilor din Miscarea Nationalã de Rezistentã Anticomunistã.
Unul dintre cele mai semnificative figuri intelectuale încarcerate la Ocnele Mari a fost si gânditorul Petre Tutea. De numele acestuia se leagã unul dintre putinele evenimente fericite din istoria puscãriei, si anume încetarea procesului de reeducare, ca urmare a protestului înaintat de Tutea directorului penitenciarului, prin care ameninta cu sinuciderea în masã a tuturor detinutilor politici. Evenimentul se petrecea prin anul 1958, când conducerea de stat a luat hotarârea de a înfiinta un centru de reeducare pentru minori (cunoscut ca scoalã de corectie), dar scopul fiind acoperirea detentiei politice care exista în continuare însã sub denumirea de „drept comun”. Nimeni din localitate nu îndrãznea sã spunã ce se petrece acolo si nimeni nu „vedea” cãruta puscãriei care ducea mortii la cimitir.
La Ocnele Mari au fost exterminati prin împuscare o serie de figuri însemnate ale intelectualitãtii românesti si oameni simplii, legati de idealul luptei anticomuniste, îngropati ca anonimi în cimitirul Bozeasca. Penitenciarul rãmâne în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detentie, unde conditiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihicã si fizicã a detinutului.